Satul Lipia - date generale

 

Localitatea Lipia este situată la vest de municipiul Buzău, la o distanţă de 8 km, iar accesul se poate face pe drumul european E577 în partea de sud, pe drumul judeţean 203 G în partea de vest şi pe drumul judeţean 203 C în partea de nord.

Primele urme de locuire pe raza actualului sat Lipia datează încă din eneolitic (3700-2700 î.e.n.), fiind descoperite vestigiile unei aşezări de tip Tell aparţinând Culturii Gumelniţa, la circa 0,9 km V de intersecţia care leagă satul Lipia cu DN E577. Râşniţele primitive din piatră pentru măcinat cereale şi săpăligile din corn dovedesc cunoştinţe deosebite în domeniul cultivării plantelor iar vasele de animale domestice atestă faptul că oamenii acelei epoci se îndeletniceau cu creşterea vitelor şi vânătoarea.

Din perioada sfârşitului secolului II î.e.n. şi începutului secolului I î.e.n. s-a descoperit la Lipia o monedă de tip Inoteşti-Răcoasa, cu diametrul de 26 mm şi greutatea de 5,79 g. În prezent aceasta se află în colecţiile Institutului de Arheologie Bucureşti.

De asemenea, pentru secolul IV e.n. – epoca migraţiilor, au fost descoperite urmele unei aşezări aparţinând Culturii Sântana de Mureş. Toate aceste dovezi arheologice dovedesc continuitatea de locuire pentru satul Lipia.

Prima atestare documentară a satului Lipia este menţionată într-un hrisov din 5 ianuarie 1549, când Mircea Ciobanu întărea Radului şi fratelui său Ilie, ocină la Lipia. Totodată documentul din 1549 menţionează şi primul ştiutor de carte de pe raza actualului teritoriu al comunei Merei, respectiv "Dumitru grămătic" din Lipia. Ulterior Lipia apare menţionată şi la 1555, 1568 şi 1569.

Când în 1583, în prima sa domnie, Mihnea Turcitul scuteşte de vinărici şase locuitori din Lipia, menţionează în hrisov şi motivaţia milosteniei: "pentru că acestor oameni le sunt dedine şi sunt de când s-a aşezat Ţara Românească, de la moşii şi strămoşii lor". Aserţiunea din document dovedeşte pe deplin că, lipsa unor mărturii scrise despre existenţa unor localităţi, nu dovedeşte inexistenţa acestora şi că dovezile respective apar numai pe măsură ce echivalentul stabil al obştii ţărăneşti este tulburat de evenimente deosebite, în condiţiile centralizării statului feudal şi înmulţirii contradicţiilor interne ale obştii.

Dintre călătorii străini care au lăsat note de călătorie despre Ţara Românească amintim pe generalul Bawr care menţionează acest sat sub forma "Lippia" în 1778, iar Raicewich din Ragusa, în acelaşi an, sub forma "Libia".

Despre hotarele vechi ale satului, deşi documentele vorbesc în general numai despre capetele moşiei, se poate afirma cu certitudine că ele se situau, spre nord "până la Chelmezeu" şi spre sud până la "Lacul cu Cârligele"; spre vest Lipia se întindea până la drumul ce urcă la "Prag" spre Sărata-Monteoru, iar spre est, cu Moceşti, un sat dispărut la sfârşitul secolului al XIX-lea, probabil un cătun al Lipiei.

"Catagrafia prestaţiilor din eparhia Buzăului în anul 1835" consemnează două aşezări "Lipia de sus" şi "Lipia de jos", denumiri păstrate şi astăzi de locuitori pentru partea de nord respectiv sud a satului, fapt întărit şi de existenţa a două biserici.

Cea mai importantă personalitate istorică a satului Lipia a fost generalul Alexandru Candiano Popescu. Acesta s-a născut la 1 ianuarie 1841. A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri din Bucureşti la 10 iulie 1857, parcurgând ierarhia militară până la gradul de căpitan. Ulterior, a demisionat din armată, urmând studii juridice în Italia. Mobilizat în 1877, a participat la Războiul pentru Independenţă, remarcându-se la comanda Batalionului 2 Vânători în celebrul atac pentru cucerirea redutei Griviţa 1. Pentru faptele sale de arme a fost avansat la gradul de locotenent-colonel şi decorat cu cele mai înalte ordine şi medalii: "Steaua României" în gradul de ofiţer, "Virtutea Militară" de aur, "Trecerea Dunării", "Apărătorilor Independenţei" şi "Crucea Sf. Gheorghe". După război, a devenit prefect al poliţiei, apoi, timp de 12 ani, adjutant al regelui Carol I, în 1894 fiind înaintat la gradul de general de brigadă. A făcut parte din grupul de conspiratori care l-a obligat pe Cuza să demisioneze, patru ani mai târziu a fost personajul central al efemerei "Republici de la Ploieşti".